Somn pe apucate, dimineți tunate cu aspirină, cafea și o punguță cu micul dejun aruncată pe bancheta din dreaptă. De cele mai multe ori, 5-6 cu telemea, 2-3 dulci, cu mac, și ziua poate să înceapă.

Cu această gânduri și cu această stare de spirit am intrat pe poarta fabricii Fornetti, în Satchinez, Câmpia de Vest, la câțiva kilometri de Timișoara.

Ia să vedem noi, Bădoiu, unde, cum și mai ales cine fabrică diminețile tale.

Înainte de toate, trebuie să avem o adevărată măsură a lucrurilor. Fornetti România nu este un atelier de patiserie. Este o platformă industrială, în adevăratul sens al cuvântului, în care muncesc peste 400 de oameni. Am spus muncesc dar se poate spune, foarte bine, trăiesc. Mai precis, la foc continuu, o mică comunitate pregătește patiserie pentru toată România și o bună parte din Europa Centrală și de Est. Silozuri, spălătorie, stație de epurare, depozite de frig, divizie de transport, producție, marketing, contabilitate, vânzări, relații cu publicul.

Pe poartă intră zilnic peste 40 de tone de făină, margarină, gemuri de fructe, și tot rețetarul Fornetti. La ieșire, lucrurile sunt mai “simple”: tirurile încărcate cu produse și apă curată într-un iaz, lângă stația de epurare.

Până la acest moment, Working People a funcționat de fiecare dată în organizații mici, monoprofesionale.

În alte dăți m-am întâlnit cu oameni speciali, personalități cu povești unice și foarte personale despre munca lor. Un om, o poveste, granițe invizibile între viața personală și cea profesională - recunosc, mi-a fost foarte ușor să mă așez în papucii fiecăruia.

La “Fornetti” s-a schimbat paradigma. Aproape dezarmat în fața unui animal puternic, cu sute de capete, m-am simțit înainte de toate, entuziasmat. Pentru că iată, am o ocazia să împlinesc menirea acestui proiect - fotografia unui organism social dispus să-și dezvăluie, dincolo de epiderma corporatistă, toate hățișurile diviziunii muncii: de la spălătorie la cabinetul directorului general.

Apoi, recunosc, am fost puțin speriat. Am lucrat de când mă știu ca un lup singuratic și iată, m-am pus singur în situația de a înțelege o organizație, un stup. Un loc unde munca e încărcată cu valoarea ei inițială, nealterată, pură. Fără ifose. Oamenii au un rost în viață, prezumat, și-acesta nu e legat de munca de zi cu zi. Lucrează conștiincios și cu pasiune, dar nu eroic și fără să facă un act “artistic” din fiecare hârtie semnată sau din fiecare lădiță mutată din punctul A în punctul B. Muncesc cu modestie, să-și susțină existența, să-și plătească facturile, să-și susțină capriciile. În urma acestui proces se nasc produse de care alți oameni se bucură. Nimic mai simplu.

După intrarea în fabrică, primul imbold a fost să mă arunc, cu foame mare de cadre spectaculoase, în Producție. Riscam probabil să pierd viața și ritmul organismului complex Fornetti.

A avut grijă departamentul de PR să mă așeze pe șine. Întâi Doris. Cu energie, întrebări, cafea și gogoși, în fiecare dimineață.

Apoi Magheti. Ioan Magheti. Sau Mandero, cum îi spun prietenii. Așezat, calm, ușor sarcastic, mi-a planificat - fără măcar să mă prind - întreg itinerariul în fabrică. Și-aici aș vrea să zăbovim puțin, Mandero este unul dintre stâlpii Fornetii, cu o vechime de peste 15 ani, practic de la înființare.

Am știut de la bun început că știe mai mult decât e dispus să spună, numa’ bun de iscodit:

Ca întotdeauna, amintirile par mai semnificative cu cât sunt mai colbuite de timp. Una din acestea se leagă de perioada de pionierat la Fornetti România, când făceam marketing direct, călătorind cu trenul, autobuzul şi, deseori cu autostopul.

Se întâmpla în 11 septembrie 2001, când am semnat la Drobeta Turnu Severin primul contract de franciză de pe partea de sud a ţării. Eram în tren, iar pe la Orşova am primit un telefon de la un solicitant, i-am spus că în 20 de minute sunt în gară. Am semnat contractul iar (de acum) partenerul de franciză m-a intrebat, uimit, cum se face ca am fost atât de prompt. L-am minţit frumos şi senin, spunându-i că Fornetti România are mai mulţi agenţi de teren care călătoresc în zone diferite, iar cel care este cel mai aproape se prezintă la solicitant.

În aceeaşi zi am aflat ce s-a petrecut cu Turnurile Gemene, m-am cazat la Craiova, iar restul zilei l-am petrecut urmărind reportajele halucinante de la New York. Bucuria primului contract semnat s-a disipat în tulburarea şi emoţia acelei zile.

In 15 ani, La Fornetti, am lucrat cu tot felul de oameni. Pe unii i-am iubit, pe cei mai mulţi i-am respectat, iar pe cei ce simţeam că risc să-i detest, nu-i băgam în seama. As schimba totusi ceva, in tot ce facem noi aici, si asta trebuie consemnat. Modul de abordare a relaţiilor interpersonale. Constat că pe an ce trece ele devin tot mai lipsite de substanţă afectivităţii şi camaraderiei, în favoarea relaţiilor strict profesionale, reci şi impersonale.

Vă spun, poveștile au fost multe și palpitante. Dar nu-i loc aici și n-a fost timp mai mult nici în fabrică. Ardeam de nerăbdare să văd oamenii. Oamenii la muncă. Am început cu departamentele de suport și logistică. Spălătorie, transporturi, livrări, reparații auto:

Aici trebuie să mai fac o scurtă oprire. Fără laude prefabricate, la Fornetti, cultura corporatistă e înțeleasă organic, natural. M-am repezit să trag câteva cadre cu cel responsabil cu spălatul mașinilor. Trebuie să știți, din fabrică nu iese nicio mașină nespălată, este o regulă internă respectată cu strictețe. În acel moment, “spalatorul” a oprit treaba - o berlină anonimă - și s-a pus pe curățat o mașină cu însemnele Fornetti.

Mi-a spus apoi că-l cheamă Adrian Ignat, iar eu l-am întrebat dacă-l nemulțumește ceva totuși ceva la muncă lui, că părea, cum să spun, exagerat de devotat cauzei: Ştiu că poate sună ca un raspuns pregatit şi că spun asta să dea bine, dar chiar m-am gândit bine la această întrebare şi răspunsul este nimic. Am aproape 9 ani, vin cu plăcere la serviciu şi nu simt momente de revoltă sau necesităţi de schimbare majore. Plus că am şi o meserie care sună excelent: sunt cosmetician auto!

Mai departe, pe aleile fabricii, am întâlnit un personaj cheie, alt stâlp trecut prin toate furtunile - cu o vechime de 10 ani. Erika Gavriloni, șeful departamentului de transport. Da, ca în viața de zi cu zi, trăim în matriarhat:

În cei aproape 10 ani de Fornetti, în departamentul Transport am avut doar 3 fete care m-au ajutat la un moment dat, însă da, decât să fiu într-o echipă de femei, nu mă deranjează să lucrez cu subordonaţi bărbaţi. Posibil să fie obişnuinţa celor 10 ani, posibil nu, însă nu aş schimba acest aspect pentru nimic.

Eu am grijă ca toate maşinile să plece cu marfă la magazinele Fornetti din ţară să ducă produse, angajez şoferi care să facă acest lucru, dar îi şi dau afară pe cei care nu respectă locul de muncă. Pe lângă marfă, am grijă ca şi angajaţii să ajungă zi de zi la muncă şi să plece acasă, asta însemnând de la doamnele care se ocupă de curăţenie şi până la personal TESA.

Mi-aduc aminte de o intamplare care-ti poate spune totul despre cum rezolvam aici problemele: greva șoferilor.

Se întâmpla în 2009, iar motivul care a declanşat această grevă, total neaşteptată, a fost instalarea GPS-urilor pe maşini. Colegii de pe distribuţie au refuzat să mai plece în cursă şi ne-am trezit în imposibilitatea de a livra marfă către parteneri. Cum acest lucru nu este posibil, ţin minte că am alocat tot personalul pe care îl aveam la dispoziţie: tirişti, mecanici, spălători pentru a putea duce marfa la timp, conform comenzilor. Sigur, colac peste pupăză, vorba românului, directorul de Transport era în concediu, deci cam totul a căzut pe mine.

Ultima oprire înainte de a intra în producție, departamentul financiar și de contabilitate. Foarte important și, înconjurat în aceste zile de o anume aură, extrem de luminoasă.

Fornetti România a ieșit de curând, cu succes, dintri-o complicată procedura de insolvență. Sunt convins că acest departamnet a avut un rol foarte important.

În departamentul de producție, la preparare, ambalare și-n depozitele cu frig, m-am simțit ca un puști în magazinul de jucării. E zgomot, vorbele nu-ași au rostul, zâmbetele nu se văd fiind ascunse de materiale de protecție igienică. Îți rămân ochii și gesturile oamenilor. Tot și nimic în plus pentru un fotograf:

Din arhitectura Fornetti a lipsit turnul de fildeș în care stă de obicei ferecat managementul. Sau așa mi s-a părut mie. I-am găsit la muncă, în ședințe de maximum 20 de minute sau, printre oameni.

Și principala activitate a conducerii, așa superficial cum am văzut eu, așezat în pielea consumatorului, este verificarea calității. Practic, zi de zi, la anumite ore, cu cuțit și furculiță, se coace, se gustă, se observă, se notează. Ce e bun, merge mai departe. Restul, nu.

Tóth Csaba, CEO Fornetti: Am avut câteva plângeri în ultima vreme, care, cum să spun, ne-au dat încredere cu privire la modul în care suntem percepuți: S-au găsit bucăți de sâmburi de vișină în produsele cu vișine. Sigur acesta este un defect, încercam să-l remediem, dar micile defecte dovedesc, de fapt, că noi punem în produse umplutura care apare pe etichetă.

Dragii mei, în produsele Fornetti cu vișine noi punem vișine. Chiar vișine. De asemenea, telemea în cele cu telemea și ficat de pui în pernuțele cu ficat.

Pe viitor așa să fie plângerile consumatorilor. Astfel știm că ne-am îndeplinit misiunea.

 

Conecteaza-te pentru a comenta