Îmi spunea cineva aseară că mersul cu principiile până-n pânzele albe ar fi privilegiul tinereții lipsite de responsabilități.  Adică, ajungi inevitabil să faci compromisuri majore, pentru a supraviețui în această lume. Aici e o fractură logică, pe cine mulțumește o victorie amară, pentru ce "o supraviețuire" în dezacord total cu tine?  

În 2014 am aplicat această teorie, pretențios spus, în bussines. Mai precis, în calitatea mea de fotograf de nunți, m-am declarat mirilor, de la prima întâlnire, agnostic. Și le-am oferit o reducere de 30% celor ce nu au în program ceremonia religioasă.

Să ne-ntelegem. Știm cu toții despre dragoste, bună înțelegere și respect reciproc. Educația fetelor, încă de la grădiniță, duce lumea asta înainte. De la "cinci anișori" visează la rochia albă și la momentul acela în care se vor lăsa abandonate, pe vecie, în brațele lui. Mda, extraordinar pentru bussines. Și da, mamelor din lumea-ntreagă, faceți o treabă excelentă.

Mugur Pop este inginer horticol, ghid ecvestru și crescător de cai. Numele de scenă este Gerula, dac liber din munți, nu a acceptat niciodată înfrângerea în războiul cu românii și nici nu e prea convins că a fost o înfrângere până la urmă. Poate doar o bătălie pierdută. Organizează rezistenta în munți cu dacii, mici sau mari. Se preocupă să învețe tainele vieții și ale armelor pe cei mai tineri, pentru a asigura continuitatea pe teritoriul sacru al Daciei. Se pricepe la arme și cai, buruieni și boscoane, și la cum să trăiască nevăzut în munți. 

Domeniile Vanju Mare: Fetească Neagră, Fetească Regală, Tămâioasă Românească, Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah, Pinot Noir, Sauvignon Blanc, Italian Riesling, Chardonnay.

La cules, in toamna lui 2012. O saptamana de scoala despre pamant, oameni si vin.

Îmi place zborul - la 16 ani pilotam planoare. Iubesc muzica, îmi place să spun că dacă nu ar fi fost, o inventam. Sunt vulnerabilă, plâng mult. 

Măi, eu nu-s femeie! Fac sex ca una. Arăt ca una. Gătesc ca una, asta ținând cont de faptul că bărbații sunt cei mai buni bucătari. Și, din când în când, plâng ca una.

Cum să-ți spun...? 

Am mai trăit asta acum treizeci de ani. 

Eu, un băiețel. Clasa a II a. 

Ea, 24. Învățătoarea mea.

Am un mare defect și încerc să-l ascund cât mai bine : mă iau foarte în serios atunci când povestesc despre fotografie. Celor interesați. 

Mai precis, despre procesul cerebral (și digital ) care transformă momentul trăit în realitate fotografică. Și-atunci încerc, de prin 2009, să-mi convertesc defectul într-o activitate folositoare: Taberele de Fotografie.